Cateva „adevaruri universale” despre mancare

Paharul cu apa baut inainte de masa ne ajuta sa mancam mai putin. Legumele trebuie consumate doar crude pentru ca doar asa sunt sanatoase. Micul dejun este extrem de important pentru cei care vor sa slabeasca. Afirmatiile de mai sus sunt doar cateva dintre „adevarurile universale” care circula pe online. Internetul a ajuns cel mai bun instrument de propagare a informatiei, informatie care din pacate se dovedeste a fi deseori eronata  si care poate pune in pericol sanatatea celor care se lasa convinsi de tot felul de mituri si sfaturi babesti.

Iata cele mai frecvente mituri in nutritie:

  • Legumele proaspete sunt mai bogate in vitamine decat cele congelate.Acest lucru este valabil doar daca sunt mancate imediat dupa ce au fost culese. Legumele isi pierd multe calitati si in timpul trasportului, dar si cat timp sunt stocate. In schimb legumele congelate trec prin acest proces imediat dupa ce au fost culese, astfel pastreaza cei mai multi dintre nutrienti.
  • Chiar daca legumele crude sunt sanatoase, unele sunt mai bune si mai hranitoare daca sunt gatite. Printre acestea se numara rosiile, morcovii, spanacul, asparagus, dar si ciupercile. Prin prepararea legumelor, corpul nostru va putea asimila mult mai usor nutrientii din ele.
  • Dressingul pentru salata trebuie sa fie cat mai light. Atunci cand alegi sa mananci o salata, oragnismul va primi beta-carotena si licopen de la legume, insa este nevoie de grasimi pentru ca acestea sa fie absorbite intr-o cantitate cat mai mare. Nu exagera cu dressingul, dar nici nu il ignora.
  • Carnea de porc ingrasa.Desigur ceafa de porc sau coastele ingrasa, dar daca alegi sa mananci o bucata de muschi fara grasime vei consuma doar 140 de calorii, cam cat ai consuma si daca alegi o portie de piept de pui.
  • Mancarurile indulcite cu suc de fructe sunt mai sanatoase. Organismul nostru nu face diferenta intre zaharul normal si cel obtinut din suc de fructe. Nu numai ca nu castigi nimic daca alegi acest tip de indulcire, insa este si mult mai costisitor. Sucurile de fructe si legume sunt sanatoase, dar nu ar trebui sa devina o regula. Desi contin multe vitamine, ele nu au si fibrele din fructe si legume. Fara aceste fibre, zaharul din sucuri va duce la aparitia senzatiei de foame, la schimbari bruste de dispozitie si la lipsa de energie.
  • Trebuie sa bei 2 litri de apa pe zi.Trebuie sa ii dai corpului tai 2 litri de lichide pe zi si este bine sa alternezi apa cu laptele si cu sucurile naturale.
  • Paharul cu apa baut inainte de masa ne ajuta sa mancam mai putin, deci sa slabim. Fals – apa se bea doar dupa masa si doar in cazuri exceptionale (consumul de alimente uscate) inainte de masa. De ce? Pentru ca astfel este perturbat procesul natural de digestie iar alimentele se digera mai greu, deci arderile sunt mai lente.
  • Pestele contine mult sodiu.Pestele proaspat contine foarte putin din aceasta substanta, ca acesta sa devina o sursa de sodiu trebuie sa fie afumat, marinat sau conservat.
  • Micul dejun este extrem de important pentru cei care vor sa slabeasca.  Un studiu realizat in anul 2013 a demonstrat ca nu are importanta daca mancam sau nu micul dejun, pentru ca acest nu va influenta pierderea in greutate, daca dorim sa slabim. Fiecare persoana are nevoi alimentare diferite, asa ca micul depun poate consta doar intr-o mica gustare. Este important insa ca dimineata sa mancam proteine si sa evitam dulciurile si carbohidratii.
  • Uleiul de masline contine la fel de multe grasimi ca orice alt ulei. Este insa mai sanatos, pentru ca acesta contine grasimi mono-saturate, care au proprietati antioxidante, si foarte putine grasimi saturate. Continutul caloric este insa egal cu al altor tipuri de ulei.
  • Cand vrem sa slabim nu trebuie sa renuntam complet la grasimi. Consumate moderat, ele sunt bune pentru organismul nostru, in special pentru creier, care este format in procent de 60% din grasime. Astfel, pentru dieta este mai bine sa avem un regim alimentar bogat in grasimi si cu foarte putini carbohidrati, nu invers. Desigur, fiecare organism reactioneaza diferit si dietele ar trebui sa fie personalizate, pentru ca altfel nu functioneaza.
  • Renuntarea la fumat favorizeaza depunerea kilogramelor. Din pacate, este adevarat. Dar nu in totalitate, daca stim sa abordam situatia cu tact. Nicotina incurajeaza descarcarea dopaminei, unul dintre hormonii placerii, deci chiar exista o anumita placere a fumatului, inhiba centrul foamei, conferind senzatie de satietate pe parcursul zilei. Cei care hotarasc sa se lase de fumat au la dispozitie doua alternative pentru a suplini ceea ce facea inainte nicotina, si anume: mancarea si exercitiile fizice. Depinde doar de noi sa alegem cea mai buna solutie. Mancam nesanatos si ne ingrasam sau alegem o alimentatie echilibrata si miscare zilnica si ne mentinem greutatea in limitele normale.
  • Unt sau margarina? Ce e mai sanatos? Categoric, untul, pentru ca e o grasime naturala, neprocesata chimic. Desigur, asta nu inseamna ca putem manca unt in nestire, ar insemna ca ne batem joc de corpul nostru. Untul are destule calorii deci trebuie consumat cu prudenta.
  • Mierea este mai sanatoasa decat Cu siguranta ca mierea este o alegere inteleapta pentru indulcirea cafelei de dimineata in locul clasicului zahar. Cu toate acestea, nu trebuie sa exageram cu cantitatile pentru ca si mierea are destule calorii, respectiv 300 kcal la suta de grame.
  • Fructele consumate in coaja sunt cele mai sanatoase. Perfect adevarat. Iar in cazul nucilor, fisticului, arahidelor, de exemplu, trebuie desfacute de coaja abia in momentul in care le consumam, nu sa le cumparam gata decojite din supermarket pentru ca acele grasimi bune care se gasesc in fruct pot deveni nocive pentru organism ca urmare a expunerii la aerul din atmosfera.
  • Este sarea de mare mai sanatoasa decat cea de bucatarie. Categoric, da. Sarea de mare integrala sau sarea de mina bruta contin o multitudine de minerale si microelemente esentiale pentru sanatate. In plus, sarea de mare este o sursa mult mai sigura de iod, spre deosebire de sarea de bucatarie imbunatatita cu iod, si poate preveni astfel aparitia tulburarilor tiroidiene.